Linia 100, din Gara CFR Braşov direct la pârtiile din Poiana Braşov
De marți, 18 ianuarie, turiștii vor avea posibilitatea să ajungă pe pârtiile din Poiana Brașov direct de pe peronul gării. Municipalitatea și operatorul de transport, RATBV, pun în circulație linia 100, care face legătura între gara Brașov și stațiile inferioare ale telegondolei și telecabinei Kanzel. Programul de circulație a autobuzelor de pe această linie a fost adaptat sosirilor și plecărilor trenurilor din direcția București – Ploiești, zona din care vin majoritatea turiștilor, iar costul călătoriei este de 6 lei, exact ca în cazul liniei 20.
,,De mâine le oferim turiștilor cea mai bună și cea mai rapidă soluție pentru a ajunge la pârtiile din Poiana Brașov. Cei care vor veni cu trenul – cel mai rapid mijloc de transport mai ales în cazul celor care vin dinspre București și Ploiești – vor lua «direct din tren» autobuzul care îi duce la baza pârtiilor. În felul acesta scapă de aglomerația de pe Valea Prahovei, scapă de stresul găsirii unui loc de parcare în Poiană și se pot bucura relaxați de cele mai bune pârtii din România. Vom continua discuțiile cu CFR-ul pentru a le da posibilitatea călătorilor să achiziționeze biletele pentru linia 100 odată cu achiziționarea biletului de tren. Până atunci, pe lângă posibilitatea cumpărării biletelor de la casele de bilete din stații, călătorii vor putea plăti și prin aplicația 24 Pay. Introducerea Liniei 100 este o veste bună și pentru brașoveni, care nu vor mai fi nevoiți să meargă până în Livadă ca să urce în Poiană, pentru că pe lângă stația de la gară va fi o stație intermediară și la Camera de Comerț, astfel încât și brașovenilor le va fi mai ușor să ajungă pe pârtiile din Postăvarul. Vă invit pe toți, turiști și brașoveni deopotrivă, să utilizați această linie de transport, pentru a vă putea bucura de cel mai atractiv domeniu schiabil din România”, a declarat primarul Allen Coliban.
Plecările liniei 100 din gară sunt programate, în fiecare zi, la orele: 8.55, 9.45, 10.25, 10.40, 12.00, 15.10, 15.40, 16.00 și 17.00.
Plecările acestei linii din stația de la telegondolă și telecabina Kanzel sunt programate, zilnic, la orele: 9.40, 10.30, 11.10, 11.25, 12.45, 15.55, 16.25, 16.45 și 17.45. Acest program a fost gândit pentru a asigura accesul spre Poiana Brașov, inclusiv al turiștilor care vor să se cazeze în stațiune.
Stațiile pe traseul gară – telegondolă/telecabină sunt următoarele: Gara Brașov, peronul 1 (cel mai apropiat de gară, unde opresc și liniile 29 și 40), Camera de Comerț – Livada Poștei – Bellevue Residence – Warthe – Facultativă – Facultativă 2 – Poiana de jos – Poiana Brașov (parcarea mare) – Telecabina Kanzel/telegondola Postăvarul.
Pe traseul Poiana Brașov -gară, autobuzele vor opri în următoarele stații: Telecabină – Poiana Brașov – Poiana de jos – Facultativă 2 – Facultativă – Warthe – Bellevue Residence – Livada Poștei – Hidro A – Gara Brașov.